MASS-MEDIA
Back

28.03.2025 - Campanie națională în domeniul construcțiilor

În contextul obiectivelor Campaniei Naționale pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, precum și prevederile legale privind cerințele minime de securitate și sănătate în muncă, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj au efectuat controale, în perioada 18.03 – 21.03.2025, la angajatorii care desfășoară activități în domeniul construcțiilor, lucrărilor de geniu civil și lucrărilor speciale de construcții.

Domeniul construcțiilor este unul dintre sectoarele cu pondere importantă în economia națională, dar în același timp susceptibil la o serie de riscuri care se datorează caracteristicilor muncii, având drept cauze nivelul, în mare măsură, scăzut al pregătirii personalului, caracterul sezonier al activității, modificarea continuă a mediului de muncă, existența zonelor cu risc ridicat și specific (căderi de obiecte, surpări de maluri, temperaturi extreme ale mediului ambiant, etc.).

Obiectivele acestei campanii au vizat, în principal, identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează  atât relațiile de muncă cât și securitatea și sănătatea în muncă.

Scopul principal al campaniei a fost identificarea angajatorilor care utilizează forță de muncă fără forme legale și determinarea acestora să încheie contracte individuale de muncă.

De asemenea, o atenție deosebită s-a acordat  informării și conștientizării angajatorilor și  lucrătorilor  cu privire la  consecințele sociale și economice pe care le poate genera nerespectarea prevederilor legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate.

Ca rezultat al acțiunii desfășurate la 9 angajatori au fost constatate următoarele deficiențe:

  • nerespectarea obligației negocierii colective la nivelul unităţilor care au cel puţin 10 lucrători;
  • nerespectarea obligației privind evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat cu evidențierea orei de începere și de sfârșit a programului de lucru;
  • nu se respectă termenele de transmitere a elementelor contractului individual de muncă, suspendării, respectiv încetării acestuia în registrul general de evidență a salariaților în format electronic;
  • nerespectarea prevederilor Legii nr.367/2022 privind dialogul social referitor la reluarea  demersurilor în scopul încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate;
  • nu se ține evidența acordării echipamentului individual de protecție cu confirmarea primirii acestuia;
  • nu se verifică modul în care lucrătorii utilizează echipamentul individual de protecție;
  • nu s-au luat măsuri pentru a preveni căderile de la înălțime cu ajutorul balustradelor de protecție, platformelor ori plaselor de prindere, care să fie dispuse în zonele cu pericol de cădere.

Pentru toate neconformitățile constatate au fost dispuse măsuri obligatorii de remediere cu termen fix sau permanent.

 

 

Ioan Lucian Lazoc                                           

Inspector șef  

  

Mariana Pop

Consilier CCRP