MASS-MEDIA
Înapoi

COMUNICAT DE PRESĂ - 21.09.2023

21 septembrie 2023


Comunicat de presă

Începând cu data de 15.09.2023, Proiectul pentru achiziţionarea de servicii de formare şi conexe în vederea dezvoltării competenţelor digitale a fost lansat în procedura de achiziție publică
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea competenţelor digitale ale personalului propriu ceea ce reprezintă o prioritate pentru Inspecția Muncii, ca premisă esenţială pentru digitalizarea serviciilor publice şi a operaţiunilor interne, măsură complementară pentru implementarea e-guvernării. Totodată, are un impact major asupra optimizării întregului sistem de management al resurselor umane din administraţie şi va contribui semnificativ la îmbunătăţirea eficienţei instituţiilor, domeniul tehnologiei informatice fiind unul dintre domeniile funcţionale transversale strategice ale statului.
Obiectivul general al Planului național de redresare și reziliență este dezvoltarea României prin realizarea unor programe și proiecte esențiale, care să sprijine reziliența, nivelul de pregătire pentru situații de criză, capacitatea de adaptare și potențialul de creștere, prin reforme majore și investiții cheie cu fonduri din Mecanismul de Redresare și Reziliență.
Contractul are ca obiect achiziţionarea de servicii de formare şi conexe în vederea dezvoltării competenţelor digitale a 1.982 persoane, funcţionari publici și personal contractual din cadrul Inspecției Muncii și a inspectoratelor teritoriale de muncă în contextul noilor tehnologii şi al transformărilor digitale și se derulează în cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă/componenta C7 - Transformare digitală şi Inspecția Muncii, în calitate de Beneficiar al finanţării pentru Investiţia 6 Digitalizarea în domeniul muncii şi protecţiei sociale aferentă componentei C7 – Transformarea Digitală din PNRR.
Obiectivul Investiției 6. Digitalizare în domeniul muncii și protecției sociale din cadrul Componentei 7 din PNRR îl reprezintă sporirea nivelului digitalizării pentru mai multe servicii din domeniul muncii și al protecției sociale, pe baza achiziționării de echipamente și a formării personalului.
Formarea personalului Inspecției Muncii va contribui la creşterea nivelului competenţelor digitale în administraţia publică din România și, implicit, la succe¬sul implementării acțiunilor care vizează digitalizarea serviciilor oferite beneficiarilor, precum şi a operaţiunilor interne ale administraţiei şi va permite creşterea eficienţei şi rezilienţei instituţionale.
Proiectul se derulează în prima etapă, până la data de 31.12.2023, urmând ca etapa a doua de formare să se finalizeze la data de 1.12.2024. Valoarea totală a proiectului este de 1.844.200 RON fără TVA, cu finanțare integrală din fonduri europene, prin Planului național de redresare și reziliență. Anunțul cu detaliile aferente achiziției publice poate fi consultat accesând link-ul: https://www.inspectiamuncii.ro//anunt-achizitionare-servicii-formare

Serviciul Comunicare