Înapoi
Campanii Naționale de informare, conștientizare și promovare a negocierii colective
În contextul obiectivelor celor două Campanii Naționale aflate în derulare, respectiv de informare și conștientizare a prevederilor Legii nr.367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare cât și de promovare a negocierii colective în întreprinderile mici și mijlocii, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș vine în sprijinul atât al angajatorilor, cât și al salariaților și le stă la dispoziție în vederea furnizării tuturor informațiilor necesare respectării dispozițiilor legale prevăzute de Legea privind dialogul social și Codul Muncii.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.110 din Legea nr.367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare, contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate şi actele adiţionale la acestea se încheie în formă scrisă, se depun şi se înregistrează la inspectoratele teritoriale de muncă.
Contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării lor la inspectoratul teritorial de muncă sau de la o dată ulterioară, potrivit convenţiei părţilor.
Dosarul întocmit în vederea înregistrării va cuprinde:
• contractul colectiv de muncă, în original, redactat în atâtea exemplare câte părţi semnatare sunt, plus unul pentru depozitar, semnate de către părţi;
• dovada convocării părţilor îndreptăţite să participe la negociere;
• împuternicirile scrise pentru reprezentanţii desemnaţi în vederea negocierii şi semnării contractului colectiv de muncă;
• dovezile de reprezentativitate ale părţilor sau lista de semnături ale membrilor de sindicat sau dovada încasării cotizaţiilor membrilor, după caz, cu specificarea numărului total de membri sau procesele-verbale de alegere a reprezentanţilor angajaţilor/lucrătorilor;
• procesele-verbale ale negocierii, redactate în atâtea exemplare câte părţi semnatare sunt, plus unul pentru depozitar, conţinând poziţia părţilor;
• mandatele prevăzute la art. 104 din Legea nr.367/2022;
Reiterăm faptul că, contractul colectiv de muncă stabilește un cadru echitabil pentru relațiile de muncă și ajută la prevenirea confilctelor de muncă, protejând drepturile ambelor părți implicate, devenind opozabil părților după înregistrare.
Pentru informații suplimentare, vă stăm la dispoziție, la numărul de telefon 0248/223408, la adresa de e-mail itmarges@itmarges.ro sau direct la sediul din Piteşti, Bulevardul Republicii nr.11.