Documente necesare înregistrării CCM - Acte adiționale la CCM

DOCUMENTELE NECESARE ÎNREGISTRĂRII CONTRACTELOR COLECTIVE DE MUNCĂ

 

        Contractele colective de muncă şi actele adiționale la acestea încheiate la nivel de unitate se înregistrează, prin grija părților, la inspectoratul teritorial de muncă, în conformitate cu art. 143 alin.1lit. a din Legea nr.62/2011- legea dialogului social şi se aplică de la data înregistrării lor la autoritatea competentă sau de la o dată ulterioară, potrivit convenției părților - conform art. 144 alin.1 din Legea nr.62/2011.

       

Contractul colectiv de muncă va cuprinde în mod obligatoriu:

  1. dispoziții generale;
  2. timp de muncă şi odihnă;
  3. sănătate şi securitate în muncă la nivelul unității;
  4. concedii şi zile libere;
  5. contractul individual de muncă - încheiere, modificare, suspendare şi încetare;
  6. salarizare şi alte drepturi salariale;
  7. formare profesională;
  8. drepturi şi obligații ale părților contractuale;
  9. dispoziții finale;
  10. durata contractului.

 

 

        DOSARUL ÎNTOCMIT ÎN VEDEREA ÎNREGISTRĂRII C.C.M. – conform Art. 143 alin.2 din Legea nr. 62/2011, va cuprinde:

  1. Cerere de înregistrare a C.C.M., care va cuprinde:

• număr şi dată de ieșire a cererii din unitate;

• numărul de pagini al contractului colectiv de muncă depus spre înregistrare;

• datele de identificare ale unității/sindicatului/reprezentanților salariaților, după caz (partea care depune spre înregistrare contractual colectiv de muncă) - denumirea , sediul, cod fiscal, nr. telefon, nr. fax;

        • obiectul principal de activitate;

        • natura capitalului social (de stat, mixt sau privat);

        • numărul total de salariați ai unității;

        • durata contractului, cu mențiunea că acesta se va aplica de la data înregistrării acestuia la inspectoratul teritorial de muncă sau de la o dată ulterioară (art. 144 alin.1 din Legea nr. 62/2011, republicată);

        • mențiunea că a încetat contractul colectiv încheiat anterior (în situația în care a fost încheiat un astfel de contract) sau precizarea că nu a mai fost încheiat un contract colectiv la nivelul societății;

        • mențiunea că la nivelul unității există/nu există sindicat reprezentativ, după caz;

        • mențiunea ca au fost respectate toate clauzele contractului colectiv încheiat la nivel superior aplicabil;

  1. Contractul colectiv de muncă, în original, redactat în atâtea exemplare câte părți semnatare sunt, plus unul pentru depozitar, semnate de părți;
  2. Dovada convocării părților îndreptățite să participe la negociere; convocarea părților îndreptățite să participe la negociere se dovedește prin confirmare în scris;
  3. Împuternicirile scrise pentru reprezentanții desemnați în vederea negocierii și semnării C.C.M. - în conformitate cu art. 134 din Legea nr.62/2011:

                   - din partea angajatorilor = organul de conducere al acestuia, stabilit prin lege, statut ori regulament de funcționare, după caz;

                   - din partea angajaților = sindicatul legal constituit şi reprezentativ sau de către reprezentanții angajaților, după caz;

În unitățile în care nu există sindicate reprezentative negocierea contractului colectiv de muncă se face după cum urmează:

        a) dacă există un sindicat constituit la nivel de unitate, afiliat la o federație sindicală reprezentativă în sectorul de activitate din care face parte unitatea, negocierea se face de către reprezentanții federației sindicale, la solicitarea şi în baza mandatului sindicatului, împreună cu reprezentanții aleși ai angajaților;

        b) dacă există un sindicat neafiliat la o federație sindicală reprezentativă în sectorul de activitate din care face parte unitatea sau nu există nici un sindicat, negocierea se face numai de către reprezentanții angajaților.

  1. Dovezile de reprezentative ale părților:

                   - în cazul sindicatului reprezentativ: hotărârea judecătorească care să constate reprezentativitatea sindicatului;

                   - în cazul reprezentanților salariaților: procesul verbal de alegere a reprezentanților salariaților, însoțit de lista cu semnăturile salariaților care au participat la alegerea acestora;

  1. Procesele verbale ale negocierii – redactate în atâtea exemplare câte părți semnatare sunt, plus unul pentru depozitar, conținând poziția părților;
  2. Certificatul de înregistrare de la Registrul Comerțului/actul constitutiv, din care să reiasă obiectul principal de activitate al unității, conform art. 128 alin.2 din Legea nr. 62/2011, republicată. Astfel, C.C.M. încheiat la nivel de unitate nu poate conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit în C.C.M. încheiat la nivel superior, în conformitate cu prevederile art. 132 alin.3 din Legea nr. 62/2011, republicată.

 

        Fiecare pagină a C.C.M. va fi numerotată, semnată şi stampilată de ambele părți.

Documentația se va depune la I.T.M. SIBIU în 3(trei) exemplare originale din care:

- un exemplar pentru I.T.M. SIBIU;

- un exemplar pentru angajator;

- un exemplar pentru sindicat sau pentru reprezentanții salariaților (după caz).

 

Toate documentele vor fi îndosariate spre a fi depuse la I.T.M. SIBIU.