MASS-MEDIA
Înapoi

Informare Acțiune pentru prevenirea îmbolnăvirilor profesionale determinate de stresul profesional

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecţiei Muncii stabilite atât prin lege cât şi
prin Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2022,  în perioada 09.05.2022-15.07.2022 se vor  desfăşura acţiuni de control privind modul în care lucrătorii conştientizează riscurile din unitate pentru  prevenirea îmbolnăvirilor profesionale determinate de stresul profesional.

Analiza dosarelor de cercetare a evenimentelor înaintate și transmise spre avizare de inspectoratele teritoriale de muncă la Inspecția Muncii, în ultimii ani, a evidențiat o creștere a numărului decedaților la locul de muncă din cauze non-violente, cauze prezumtive legate de existența riscurilor psihosociale și a stresului la locul de muncă, generate de componentele sistemului de muncă.

OBIECTIVELE  ACȚIUNII

  • promovarea unui mediu de muncă sigur și sănătos prin combaterea riscurilor psihosociale evaluate la sursă și diminuarea acestora;
  • stabilirea măsurilor care se impun pentru prevenirea producerii unor evenimente grave lucrătorilor din cauza riscurilor psihosociale existente la locul de muncă;
  • conștientizarea și consultarea angajatorilor, cât și a lucrătorilor privind  implementarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă pentru creșterea stării de bine la  locul de muncă;
  • încurajarea schimbului de informații și bune practici în aplicarea reglementărilor de securitate și sănătate în muncă.

MOTIVAREA ACȚIUNII

Printre condițiile de lucru care determină riscuri psihosociale se numără:

- volumul excesiv de muncă;

- cerințele contradictorii și lipsa de claritate privind rolul pe care îl are de îndeplinit lucrătorul;

- instruirea nu se face la timp sau nu este suficientă;

- lipsa de implicare în luarea deciziilor care afectează lucrătorul și lipsa de influență asupra modului de desfășurare a activității;

- schimbările organizatorice gestionate necorespunzător, nesiguranța locului de muncă;

- neefectuarea examenului medical la angajare, periodic sau reîntoarcerea la muncă;

- comunicarea ineficientă, lipsa de sprijin din partea conducerii sau a colegilor;

- hărțuirea psihologică și sexuală, violența din partea terților;

Un mediu psihosocial favorabil sporește performanțele și dezvoltarea personală, precum și bunăstarea psihică și fizică a lucrătorilor.

Prin urmare, Acțiunea se va concentra pe 8 domenii de activitate care se consideră cu risc psihosocial crescut și va implica angajatorii și lucrătorii să identifice, să conștientizeze, și să găsească soluții pentru reducerea riscurilor psihosociale alături de medicul de medicina muncii, în vederea prevenirii timpurii a unor dezechilibre psihosociale care ar putea provoca îmbolnăviri, și decese la locul de muncă.

Acțiunea de control se va desfășura în toate județele  la  angajatori din sectorul public și privat care desfăşoară activități în următoarele domenii de activitate:

- industria alimentară – CAEN –  10

- industria textilă – CAEN – 13

- producția de piese și accesorii pentru autovehicule – CAEN – 293

- comerț – CAEN - 47

- administrație publică – CAEN - 84

- învățământ – CAEN - 85

- sănătate – CAEN - 86

- activități de protecție și gardă - 8010