În ultimii ani, tot mai mulți angajatori au fost nevoiți să adopte măsuri de flexibilizare a raporturilor de muncă care să sprijine distanțarea socială, astfel au optat pentru telemuncă sau munca la domiciliu ca mod de lucru pentru angajații lor.

Cele două forme de desfășurare a activității profesionale au asemănări dar și diferențe.

Munca la domiciliu

Legea nr. 53/2003 Codul muncii  reglementează statutul salariaților care efectuează munca la domiciliu, stabilind că aceștia sunt acei salariați care îndeplinesc la domiciliul lor activitățile specifice profesiei pe care o dețin. Printre particularitățile muncii la domiciliu se numără și faptul că salariatul își stabilește singur programul de muncă.

Telemunca             

Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă  permite ca angajatorul să convină cu salariatul, prestarea activităților și atribuțiilor specifice funcției sau meseriei pe care o deține, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator. Telemunca este definită  drept „o formă de organizare a muncii, prin care salariatul, în mod regulat și voluntar, își îndeplinește atribuţiile specifice funcţiei, ocupaţiei sau meseriei pe care o deţine, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puţin o zi pe lună, folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor”. 

Asemănări:

• Activităţile, pe baza celor două tipuri de contracte, se desfăşoară la distanță, prin acordul de voință al părților, în temeiul unor contracte individuale de muncă cu o anume specificitate față de contractele individuale de muncă-tip;
• Contractele de muncă se încheie în formă scrisă și trebuie să prevadă expres faptul ca munca se desfăşoară în alt loc decât cel organizat de angajator;
• Locul desfășurării activităţii se convine, fie direct la încheierea contractului individual de muncă, fie printr-un act adițional la contract, atunci când se intenționează prestarea muncii în acest mod;
• Atât salariatul cu munca la domiciliu cât și telesalariatul beneficiază de toate drepturile recunoscute prin lege, prin regulamentele interne și contractele colective de muncă aplicabile salariaților care au locul de muncă la sediul sau domiciliul angajatorului;
• Ambele tipuri de contracte individuale de muncă trebuie să prevadă programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să verifice munca la domiciliu sau activitatea telesalariatului și modalitatea concretă de realizare a controlului;
• Ambele tipuri de contracte trebuie să conțină obligaţia angajatorului de a asigura transportul la şi de la domiciliul salariatului, respectiv locul desfășurării activității de telemuncă, al materiilor prime şi materialelor pe care acesta le utilizează în activitate, precum şi al produselor finite  realizate în cazul muncii la domiciliu;
• Angajatorul are obligația să asigure securitatea și sănătatea salariaților în ambele tipuri de activități, iar salariații, la rândul lor, sunt obligați să respecte instrucțiunile generale și specifice primite din partea angajatorului;
• În ambele situații, atât angajatorul cât și salariatul trebuie să respecte prevederile legale privind protecția datelor cu caracter personal.

Diferențe:                                                        

• Telemunca înseamnă ca angajatul poate lucra din orice loc, în timp ce munca la domiciliu înseamnă strict munca de acasă;
• Munca la domiciliu poate fi întreprinsă de o sferă mai largă de angajați, în măsura în care activitatea pe care o desfășoară le permite acest lucru (spre exemplu contabili, economiști, proiectanți, croitori, etc.). În cazul telemuncii, activitatea desfășurată trebuie să permită utilizarea mijloacelor de telecomunicații, specificul fiind dat de procesarea, transformarea, manipularea și difuzarea informațiilor (analiști, programatori, informaticieni, etc.);
• Angajații la domiciliu au avantajul că își pot stabili programul în mod individual. În cazul telemuncii, programul de lucru se stabilește de comun acord cu angajatorul, care trebuie să respecte programul și modalitatea concretă de realizare a controlului muncii, așa cum a fost agreată cu angajatul în cauză;
• Angajatorul are obligaţia să stabilească măsuri pentru ca telesalariatul să nu fie izolat de restul angajaților și să asigure acestuia posibilitatea de a se întâlni cu colegii în mod regulat;
• În timp ce munca la domiciliu are caracter permanent, telemunca se efectuează doar pentru o anumită perioadă de cel puțin o zi pe lună care poate fi prelungită, cu acordul ambelor părți.

Este evident faptul că ambele forme de desfășurare a muncii au atât avantaje, cât și dezavantaje, efectele lor depinzând mai ales de tipologia angajatului, dar și de profilul muncii desfășurate.

Indiferent de tipul de muncă ales, este important ca angajatorii și angajații să își cunoască drepturile și obligațiile legale, astfel încât relația dintre ei să fie legală și corectă.

 

 

Luminița Elena Nemeș                                           

Inspector șef        

                                               

Mariana Pop

Consilier CCRP