MASS-MEDIA
Înapoi

06.08.2021 - Completări aduse Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

În Monitorul Oficial nr.732 din 26 iulie 2021 a fost publicată Legea 221/2021 care completează Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri  pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Potrivit acesteia, angajații din sistemul public și privat care  se vaccinează împotriva COVID-19 vor primi, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, la cerere, o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă.

Salariații  vor putea primi zilele libere  pe baza adeverinței de vaccinare eliberate potrivit legii, ca document justificativ ce dovedește administrarea dozei de vaccin împotriva COVID-19 în ziua respectivă. În cazul în care ziua liberă coincide cu ziua vaccinării,  adeverința se depune la angajator în prima zi lucrătoare de la vaccinare

Angajaţii au obligaţia de a informa angajatorul cu privire la opţiunile de programare a zilelor libere pe care urmează să le solicite în vederea asigurării în condiţii optime a funcţionării activităţii acestuia.

De asemenea, poate beneficia de o zi liberă în fiecare dintre zilele de vaccinare unul dintre părinţii copilului cu vârsta de până la 18 ani sau reprezentantul legal al acestuia, precum şi al persoanei cu dizabilități cu vârsta de până la 26 de ani. În acest sens, părintele  va trebui să prezinte angajatorului atât adeverința de vaccinare a copilului, cât și o declaraţie pe propria răspundere a celuilalt părinte, potrivit căreia acesta nu a solicitat și nu va solicita zile libere în același scop.

Potrivit actului normativ angajatorii nu pot refuza acordarea liberelor ulterior zilei vaccinării, dar și salariații trebuie să anunțe din timp că urmează să solicite  ziua liberă, pentru a nu întrerupe buna funcționare a activității angajatorului.

                                                                                
Luminița Elena Nemeș                                           

Inspector șef                                                        

Mariana Pop

Consilier CCRP