MASS-MEDIA
Înapoi

07.01.2021 - Măsuri de protecție socială

Ordonanța de Urgență nr. 220/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 1326/31.12.2020, vine cu o serie de măsuri de protecție socială aplicabile după 1 ianuarie 2021.

Noutatea adusă de actul normativ se referă la angajarea șomerilor în vârstă de peste 50 de ani care au fost concediați în timpul stării de urgență sau în timpul stării de alertă  (pentru că li s-au desființat locurile de muncă), pentru tinerii șomeri între 16 și 29 de ani și pentru cetățenii români care au fost concediați în străinătate și s-au întors în România, dar care trebuie să se încadreze la una dintre cele două categorii de vârstă amintite, acordându-se  ajutor financiar angajatorilor în cuantum de 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 de lei, pentru fiecare persoană angajată în perioada 1 ianuarie - 1 septembrie 2021, timp de 12 luni. O condiție esențială este menținerea raporturilor de muncă a acestor angajați cel puțin doi ani.

Se prelungește acordarea ajutorului financiar pentru zilierii care  desfășoară activități necalificate cu caracter ocazional potrivit prevederilor Legii nr. 52/2011. Ajutorul constă în acordarea unei sume de 35% din remunerația cuvenită pentru ziua de muncă,  pe o perioadă de trei luni, la alegerea beneficiarului de lucrări, dar nu mai târziu de 30 iunie 2021.

Decontarea unei părți din salariu pentru lucrătorii sezonieri este una dintre măsurile de ajutor pentru angajatori care se prelungește și în 2021. Astfel, până la 30 iunie 2021, dar nu mai mult de o perioadă de 3 luni, la alegerea angajatorului, pentru angajații care încheie contracte individuale de muncă pe perioadă determinată de până la 3 luni, se asigură decontarea unei părți din salariul acordat acestora,  reprezentând 41,5% din salariul aferent zilelor lucrate în aceste locuri de muncă, pentru o perioadă de lucru de 8 ore/zi, dar nu mai mult de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut pe anul 2020.

De asemenea, s-a decis completarea cadrului normativ ce vizează zilele libere plătite acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor de până în 12 ani. Astfel, se acordă dreptul la liberele plătite și din ianuarie 2021, până la 30 iunie 2021. Aceste libere se pot acorda doar în contextul în care școala se face online.

Părinţii care lucrează de la domiciliu sau sunt încadraţi în telemuncă nu pot beneficia de aceste zile libere plătite.

               Luminița Elena Nemeș                                                         Mariana Pop                                

Inspector șef                                                                      Consilier CCRP