MASS-MEDIA
Înapoi

09.11.2020 - Activitatea de control din luna Octombrie 2020

Activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Sălaj se desfășoară în baza Programului Cadru de Acțiuni al Inspecției Muncii stabilit pentru anul 2020, precum și a Programului Propriu de Acțiuni al instituției pentru anul în curs.

Pe parcursul lunii octombrie 2020, s-au desfășurat controale privind respectarea legislației în vigoare în domeniile de competență: relații de muncă și securitate și sănătate în muncă.

Control relații de muncă

Acțiunile intreprinse au avut ca obiectiv în principal identificarea angajatorilor care folosesc munca nedeclarată, dar și a celor care încalcă alte prevederi ale legislației din domeniul relațiilor de muncă referitoare la timpul de muncă și de odihnă, ore suplimentare, munca în repaus săptămanal și în sărbători legale, etc.

Au fost controlați 92 agenți economici, din care 27 au fost sancționați, aplicându-se 10 amenzi, în cuantum total de 115.000 lei, și 38  avertismente.

În urma controalelor, au fost depistate 5 persoane care munceau fără a avea întocmit contract  individual de muncă,  angajatorii fiind sancționați contravențional.

Alte încălcări ale pevederilor legale pentru care s-au aplicat amenzi se referă la:

  • nerespectarea prevederilor legale privind  munca suplimenatră, respectiv munca de noapte;
  • nerespectarea obligației de a ține evidența orelor de muncă prestate de către fiecare salariat;
  • nerespectarea obligatiei de eliberare a adeverinței de vechime în muncă la încetarea activității salariatului ;
  • neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială a măsurilor dispuse de către inspectorul de muncă la termenele stabilite;
  • nerespectarea obligației de a pune la dispoziția inspectorilor de muncă documentele și informațiile solicitate la termenele stabilite .

6/2000                                                                            

Deficiențele constatate  pentru care s-au aplicat avertismente :

  •   nerespectarea dispozițiilor privind garantarea în plată a salariului minim brut pe țară;
  • nerespectarea obligației păstrării copiei  contractului  individual de muncă pentru toți salariații din locul de muncă respectiv ;
  • nerespectarea prevederilor legale privind repausul săptămânal;
  • nerespectarea obligației, ca anterior începerii activității, angajatorul să înmâneze salariatului un exemplar din contractul  individual de muncă;
  • nerespectarea termenelor de transmitere a elementelor contractelor individuale de muncă, a modificării  acestora în registrul general de evidență a salariaților în format electronic, respectiv completarea registrului cu date eronate sau incomplete;
  • nerespectarea termenelor de transmitere a elementelor suspendării contractelor individuale de muncă în registrul general de evidență a salariaților în format electronic.

 

Control securitate și sănătate în muncă

Controalele efectuate  au vizat în special respectarea prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, respectiv a Legii nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă.

În cursul lunii inspectorii de muncă au  verificat 64 agenți economici  aplicându-se  o amendă în cuantum  de  4.000 lei  pentru nerespectarea  dispozițiilor legale privind organizarea comitetului de securitate și sănătate în muncă de la nivelul unității. 

Deficiențele constatate, ca urmare a controalelor, pentru care s-au aplicat 40 avertismente:

  1. nu a fost efectuată instruirea suplimentară a lucrătorilor cu privire la riscurile induse de noul coronavirus și măsurile care se impun în atare situație ;
  2. controlul medical la angajare și/sau periodic nu se efectuează conform prevederilor H.G. nr.355/2007;
  3. măștile de protecție nu sunt purtate pe toată durata programului de lucru;
  4. lucrătorii desfășurau activitate anterior efectuării instruirii în domeniul securității și sănătății în muncă ;
  5. nu au fost elaborate instrucțiunile  proprii în domeniul SSM pentru toate activitățile desfășurate ;
  6. evaluarea riscurilor de accidentare și îmbolnăviri profesionale  și  planul de prevenire și protecție nu au fost revizuite cu privire la riscul de contaminare cu Covid 19;

Pentru deficiențele constatate în ambele domenii de competență au fost dispuse măsuri de remediere.

 

Luminița Elena Nemeș                                            Mariana Pop

Inspector șef                                                         Consilier CCRP