MASS-MEDIA
Înapoi

11.06.2020 - Campanie Națională – Fabricarea și comercializarea produselor textile, confecții, pielărie și încălțăminte

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite atât prin lege cât și prin Programul cadru de acțiuni pentru anul 2020, în perioada 02 – 06.06.2020 s-a desfășurat Campania națională la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniile fabricarea și comercializarea produselor textile, confecții, pielărie și încălțăminte.

Campania a fost organizată în scopul identificării cazurilor de muncă nedeclarată și verificării modului în care angajatorii respectă dispozițiile legale în domeniul securității și sănătății în muncă.

Obiectivele Campaniei  :

  1. Identificarea și combaterea muncii nedeclarate și determinarea angajatorilor în vederea respectării prevederilor legale în  domeniul relațiilor de muncă și cel al securității și sănătății în muncă.
  2. Identificarea angajatorilor care utilizează nelegal munca copiilor și a tinerilor.
  3. Determinarea angajatorilor de a încheia contracte individuale de muncă pentru persoanele identificate fără forme legale de angajare  și de a le înregistra în REVISAL.
  4. Creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în  domeniul relațiilor de muncă și cel al securității și sănătății în muncă.
  5. Dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate în vederea eliminării  neconformităților constatate.
  6. Diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea

prevederilor legale, de către angajatorii care desfășoară activitate în domeniile verificate.

 

Constatări pe cele două domenii de competență :

Domeniul relațiilor de muncă : Ca urmare a controalelor desfășurate la 21 agenți economici, unul dintre acestia a  fost   sancționat contravențional  cu amendă în cuantum de 8.000 lei pentru netransmiterea în Revisal a datelor referitoare la suspendarea contractului de muncă în termenul legal.

Cu toate că în această campanie nu au fost identificate cazuri de muncă nedeclarată, considerăm necesar să reamintim că  munca nedeclarată  constituie un fenomen extrem de nociv datorită consecințelor sociale și economice pe care le produce : lipsa protecției sociale, lipsa drepturilor pe termen imediat și lung conferite de un contract de muncă, prejudicierea bugetului general consolidat al statului .

Alte neconformități constatate de inspectorii de muncă pentru care s-au aplicat avertismente: lipsa de la locul de muncă organizat al contractelor individuale de muncă și ale pontajelor, nerespectarea termenelor de transmitere în Revisal a datelor privind modificarea clauzelor contractuale, respectiv a încetării suspendării contractului individual de muncă, fiind dispuse măsuri de remediere cu termen fix sau permanent .

Domeniul securității și sănătății în muncă : au fost controlați un număr de  16 de agenți economici .

Deficiențele constatate ca urmare a controalelor desfășurate au fost după cum urmează:

- nu a fost efectuată instruirea suplimentară a lucrătorilor la reluarea activității după încetarea șomajului tehnic ;

- nu au fost consemnate în fișele individuale ale lucrătorilor instrucțiunile proprii de prevenire a contaminării cu noul coronavirus ;

- blocarea căilor de acces cu material sau produse finite;

- neeefectuarea controlului medical periodic pentru toți lucrătorii.

Pentru deficiențele constatate au fost dispuse măsuri de remediere. Având în vedere si scopul preventiv al controalelor dar și faptul ca deficiențele constatate nu aveau o gravitate accentuată inspectorii de munca au aplicat sancțiunea avertismentului la contravențiile constatate .

                           

 

 

Nemes Luminița-Elena                                                    Pop Mariana

Inspector șef                                                                 Consilier CCRP