
11.11.2024 - Salariat cu mai multe contracte individuale de muncă
Într-o economie dinamică, posibilitatea de a avea mai multe contracte de muncă este o realitate pentru mulți angajați. Legislația muncii permite această flexibilitate, prin dispozițiile art.35 din Codul muncii: ” Orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiţi sau la acelaşi angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, fără suprapunerea programului de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea. Niciun angajator nu poate aplica un tratament nefavorabil salariatului care îşi exercită acest drept”.
Totuși, există situații în care prin lege sunt prevăzute incompatibilități pentru cumulul unor funcții, iar în astfel de cazuri, persoanele implicate nu pot desfășura acele activități simultan. Pe de altă parte, pot exista și anumite interdicții pentru a preveni conflictele de interese și încălcarea clauzelor de neconcurență sau confidențialitate prevăzute în contractele aflate în derulare.
O altă excepție se refera la încadrarea în muncă a minorilor cu vârste cuprinse între 15 si 18 ani a căror timp de muncă cumulat nu poate depăşi 6 ore/zi şi 30 de ore/săptămână.
Contractele de muncă multiple pot varia în funcție de mai multe criterii: pot fi încheiate cu același angajator sau cu angajatori diferiți, pot fi cu normă întreagă sau parțială, în aceeași țară sau chiar în state diferite. De asemenea, contractele pot presupune prezență fizică la locul de muncă sau pot fi realizate prin telemuncă, și pot fi pe durată nedeterminată sau determinată.
Cadrul legislativ, fără să limiteze numărul contractelor individuale de muncă care pot fi încheiate de către un salariat, asigură că drepturile și obligațiile angajatului rămân aceleași pentru fiecare contract în parte, iar angajatorii trebuie să respecte toate prevederile legale legate de salarizare, condiții de muncă, concedii și alte beneficii.
Chiar dacă Codul muncii nu prevede această obligație, salariatul trebuie să declare funcția de bază pentru aplicarea deducerii personale la calculul impozitului pe salariu, potrivit prevederilro Codului fiscal.
În ceea ce privește cumulul de funcții la același angajator, lucrurile stau diferit pentru că angajatorul cunoaște numărul de ore pe care salariatul îl muncește în cadrul companiei și se pune întrebarea dacă contractele de muncă trebuie tratate individual sau în ansamblul lor.
În această situație, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că în cazul în care un lucrător a încheiat mai multe contracte de muncă cu același angajator, timpul maxim de muncă și perioada minimă de repaus zilnic se aplică contractelor considerate în ansamblul lor, iar nu fiecăruia dintre contracte luate în considerare în mod separat.
Astfel, angajatorul care a încheiat mai multe contracte de muncă cu unul sau mai mulți dintre salariații lui, trebuie să respecte următoarele:
- contractele de muncă să fie încheiate pe funcții diferite iar programul de lucru să nu se suprapună;
- durata maximă legală a timpului de muncă săptămânal al fiecărui salariat, indiferent de numărul contractelor de muncă, nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare;
- repausul zilnic al fiecărui salariat, indiferent de numărul contractelor de muncă, nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive sau în cazul muncii în schimburi, de 8 ore între schimburi;
- repausul săptămânal al fiecărui salariat, indiferent de numărul contractelor de muncă, este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta și duminica.
Câteva dintre aspectele importante privind cumulul de funcții sunt următoarele:
- Salariatul primește salariul corespunzător pentru fiecare contract de muncă în parte;
- Concediul de odihnă se acordă, de asemenea, pentru fiecare contract de muncă în parte;
- Contribuțiile sociale și impozitul se calculează în cota prevăzută de lege pentru fiecare contract de munca;
- Tichetele de masă se acordă numai la locul de muncă unde salariatul are funcția de bază.
Cumulul de funcții oferă flexibilitate, dar vine și cu responsabilități suplimentare pentru angajați. Gestionarea mai multor contracte de muncă necesită o planificare riguroasă și o bună organizare a timpului. Planificarea eficientă a fiecărei zile de lucru, stabilirea unor priorități clare și respectarea unui program strict sunt esențiale pentru a evita suprasolicitarea și pentru a menține un echilibru între viața profesională și cea personală.
Luminița Elena Nemeș
Inspector șef
Mariana Pop
Consilier CCRP