MASS-MEDIA
Înapoi

13.04.2020 - Serviciul extern de prevenire și protecție

Toți lucrătorii – indiferent de meseria practicată și de specificul activității desfășurate la locul de muncă – sunt expuși unor riscuri profesionale. Acestea pot fi însă limitate, cu ajutorul unor măsuri pe care angajatorul trebuie să le ia, iar angajatul, să le respecte, în acord cu legislația în vigoare.

Protecția muncii sau securitatea și sănătatea în muncă se referă la sistemul de măsuri luate ca să controleze riscurile de vătămare și îmbolnăvire a lucrătorului, ca urmare a activității sale profesionale.

Asigurarea planificării, organizării și mijloacelor necesare activității de prevenire și protecție în unitate revine angajatorului în conformitate cu prevederile Legii nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă.

Organizarea activităţilor de prevenire şi protecţie se realizează în următoarele moduri:

a) prin asumarea de către angajator a atribuţiilor pentru realizarea măsurilor prevăzute de lege;

b) prin desemnarea unuia sau mai multor lucrători pentru a se ocupa de activităţile de prevenire şi protecţie;

c) prin înfiinţarea unuia sau mai multor servicii interne de prevenire şi protecţie;

d) prin apelarea la servicii externe de prevenire şi protecţie.

Serviciul extern de prevenire şi protecţie asigură, pe bază de contract, activităţile de prevenire şi protecţie în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

De asemenea, serviciul extern trebuie să fie informat de către angajator asupra factorilor cunoscuţi  sau  susceptibili de a avea efecte asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi trebuie să aibă acces la informaţiile prevăzute de lege.

Serviciul extern de prevenire și protecție trebuie să îndeplinească următoarele cerințe: - să dispună de personal adecvat, de mijloacele materiale necesare pentru a-şi desfăşura activitatea;

- să fie abilitat de Comisia de abilitare a serviciilor externe de prevenire și protecție și de avizare a documentațiilor cu caracter tehnic de informare și instruire în domeniul securității și sănătății în muncă constituită la nivelul fiecărui inspectorat teritorial de muncă.

Activitatea din domeniul securității și sănătății în muncă poate fi realizată de servicii externe :

• Atunci când nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a putea realiza în calitate de angajator, activitățile din domeniul securității  și sănătății în muncă, trebuie desemnaţi unul sau mai mulți lucrători sau trebuie organizat serviciul intern de prevenire și protecție și/sau contractate servicii externe de prevenire și protecție.

• Atunci când, deși sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, nici angajatorul, nici lucrătorii desemnați sau serviciul intern nu realizează în totalitate activitățile de prevenire și protecție.

• Atunci când lucrătorii desemnați și/sau serviciul intern de prevenire și protecție nu au capacitățile și aptitudinile necesare pentru efectuarea tuturor activităților din domeniul securității și sănătății în muncă.

Important! Serviciul extern de prevenire şi protecţie, ca urmare a activității desfășurate, are obligația, ca semestrial,  să întocmească un raport de activitate care va fi înaintat, în termen de 15 zile de la încheierea semestrului, inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia îşi are sediul social.

Mai puține accidente la locul de muncă și mai puține cazuri de boală au ca efect direct rezultate mai bune pentru oricare angajator, fie o multinațională sau o microintreprindere.

Locurile de muncă sănătoase și sigure sporesc motivația și angajamentul personalului.

Securitatea și sănătatea în muncă ne privesc pe toți .

 

 

Luminița Elena Nemeș

Inspector șef                                               

 

Mariana Pop

Consilier

Compartiment Comunicare și Relații cu Publicul