MASS-MEDIA
Înapoi

15.12.2020 - Noi modificări privind acordarea zilelor libere plătite pentru părinți

Legea nr. 278/2020 pentru aprobarea OUG nr.147/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 1166/02.12.2020, introduce o serie de noutăţi.

Astfel angajaţii din unităţile sistemului energetic naţional, din unităţile operative de la sectoarele nucleare, din unităţile cu foc continuu, din unităţile de asistenţă socială, de telecomunicaţii, ale radioului şi televiziunii publice, din reţeaua de transport feroviar, din unităţile care asigură transportul în comun şi serviciul de salubrizare a localităţilor, aprovizionarea populaţiei cu gaze, energie electrică, căldură şi apă, din unităţile de comerţ alimentar, servicii financiare, distribuţie de carburanţi, producţie şi distribuţie de medicamente şi echipamente sanitare, precum şi personalul din unităţile farmaceutice, beneficiază de  zile libere numai cu acordul angajatorului.

O altă noutate vizează părinţii angajați în sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, penitenciare sau în unități sanitare publice. Aceştia vor primi majorarea salariului cu 75% din salariul de bază, doar dacă celălalt părinte nu îşi ia zile libere plătite pentru supravegherea copiilor atunci când şcolile sunt închise sau cursurile fizice sunt suspendate.

În situația în care ambii părinţi sunt angajați în sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, penitenciare sau în unități sanitare publice, doar unul dintre ei va primi această majorare salarială.

Important de menționat, zilele libere plătite se acordă părintelui numai dacă locul de muncă ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemunca.

Practic, acest lucru înseamnă că, dacă există posibilitatea de desfășurare a muncii de la domiciliu sau prin telemuncă, există obligația implementării acestui sistem, înainte de a se acorda zilele libere pentru părinți.

 

Luminița Elena Nemeș                                                         Mariana Pop                                

Inspector șef                                                                      Consilier CCRP