MASS-MEDIA
Înapoi

17.11.2021 - Soluționarea conflictelor de muncă

În Monitorul Oficial nr. 1076 din data de 10 octombrie 2021 a fost publicată Legea nr. 269  care aduce modificări Legii nr.62/2011 a dialogului social și  Legii nr. 53 / 2003 – Codul Muncii.

Noua reglementare modifică termenul în care salariatul  implicat într-un conflict de muncă poate formula cerere de soluționare a acestuia.

Astfel, angajații sau foștii angajați care se consideră nedreptățiți  de decizia unilaterală a angajatorului cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă, pot formula cerere la instanța de judecată competentă, în termen de 45 de zile calendaristice de la data comunicării deciziei.

De asemenea, salariații au dreptul de a contesta decizia de sancționare disciplinară pe care o consideră netemeinică, în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia.

În situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator, termenul pentru formularea cererilor este de 3 ani de la data la care s-a născut dreptul la acțiune.

În cazul în care se solicită constatarea nulităţii unui contract individual sau colectiv de muncă, cererile de soluționare a conflictului de muncă pot fi formulate pe toată durata existenţei contractului iar în situația neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, termenul este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.

Cererile se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, fiind scutite de taxa judiciară de timbru şi de timbrul judiciar.

                                                 

Luminița Elena Nemeș

Inspector șef

 

Mariana Pop

Consilier

                 Compartiment Comunicare și Relații cu Publicul