MASS-MEDIA
Înapoi

21.03.2022 - Încetarea stării de alertă - implicații în domeniul relațiilor de muncă

Starea de alertă instituită prin H.G. nr.24/14.05.2020 a încetat începând cu data de 09.03.2022.

Efectele încetării stării de alertă sunt multiple, atât pentru salariați, cât și pentru angajatori, având în vedere că o serie de măsuri și restricții au fost dispuse temporar, doar pe perioada cât această stare era aplicabilă pe teritoriul României.

În domeniul relațiilor de muncă angajatorii vor avea în vedere următoarele aspecte:

1. Valabilitatea contractelor colective de muncă     

Conform dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 55/2020  valabilitatea contractelor colective de muncă şi a acordurilor colective de muncă ”se prelungeşte pe durata stării de alertă, precum şi pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia”. Dar, același act normativ prevede că în cazul contractelor și acordurilor astfel prelungite, „părţile au obligaţia iniţierii negocierii colective în termen de 45 de zile de la încetarea stării de alertă, în condiţiile legii”. Prin urmare, până la 22 aprilie 2022 trebuie să fie inițiate negocierile

2. Telemunca și decalarea programului de lucru

Obligația de a trece la telemuncă și decalarea programului de lucru în unitățile cu un număr mai mare de 50 de salariați a fost impusă, în baza Legii nr. 55/2020.  De acum, aceste măsuri nu se mai aplică , astfel că angajatorii și salariații vor stabili de comun acord modul de desfășurare a activității.  Astfel, firmele pot continua regimul de telemuncă, dacă și angajații vor asta, se poate opta pentru revenirea la birou sau pentru un program combinat – telemuncă și birou.

3. Șomajul tehnic decontat de stat

Decontarea șomajului tehnic se acordă de la începutul acestui an în baza OUG nr. 2/2022. Deși în ordonanță e prevăzută data de 31 martie ca limită temporală pentru acordarea indemnizației de șomaj tehnic, decontarea e determinată doar de existența unor restricții. Având în vedere că 9 martie e prima zi fără stare de alertă și măsurile restrictive au încetat, rezultă că decontările pe martie se acorda doar pentru perioada 1 - 8 din lună.

4. Reducerea timpului de lucru

Sprijinul financiar pentru angajatorii care, din cauza scăderii cifrei de afaceri, au redus timpul de muncă al salariaților, acordat pe perioada stării de alertă conform OUG nr. 132/2020  va continua  pe o perioadă de până la 3 luni de la data încetării ultimei perioade în care a fost instituită starea de urgență /alertă /asediu”.

 

5. Zile libere plătite pentru școala online

Zilele libere plătite care pot fi acordate salariaților care au copiii de până în 12 ani inclusiv, respectiv 26 de ani pentru cei cu dizabilități, pentru a-i supraveghea cât timp unitățile de învățământ sunt închise sau predarea se face online se acordă până la finalul anului școlar 2021-2022, cu excepția vacanțelor școlare potrivit OUG nr. 110/2021. 

 

 

 

Luminița Elena Nemeș                                           

Inspector șef        

                                               

Mariana Pop

Consilier CCRP