În contextul noilor modificări legislative privind transportatorii rutieri transfrontalieri precum și  al  legii care modifică regimul fiscal aplicabil inclusiv indemnizațiilor de deplasare, problema remunerațiilor minime ce trebuie plătite angajaților care sunt detașați transfrontalier a devenit foarte importantă.

Astfel, în situația în care salariatul este detașat transfrontalier pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene sau pe teritoriul mai multor state, firma trebuie să îi asigure acestuia nivelul salarial minim stabilit în statul sau statele respective.

Potrivit modificărilor din 2020, în Legea nr. 16/2017 a apărut sintagma ”remunerația aplicabilă pe teritoriul altui stat membru UE” care reprezintă: „suma de bani stabilită de dreptul intern și/sau practicile naționale ale statului membru pe teritoriul căruia este detașat lucrătorul, reprezentând toate elementele constitutive ale remunerației care sunt obligatorii conform dreptului intern, actelor cu putere de lege și actelor administrative sau convențiilor colective sau sentințelor arbitrale, care au fost declarate cu aplicabilitate generală”.

Observăm că dispare conceptul de salariu minim aplicabil fiind înlocuit cu cel de remunerație aplicabilă care, pe lângă salariul minim conține și alte elemente, inclusiv indemnizația de detașare transnațională. În condițiile în care această indemnizație se acordă numai în vederea compensării incovenientelor legate de detașare, și nu include costurile de cazare și  transport, este considerată parte a remunerației aplicabile, chiar dacă are un regim fiscal diferit de cel al salariului.

Astfel, potrivit Legii nr. 72/2022, nu sunt impozabile, ca salariile: 

indemnizația de delegare, indemnizația de detașare, inclusiv indemnizația specifică detașării transnaționale, prestațiile suplimentare primite de salariați în baza clauzei de mobilitate, precum și orice alte sume de aceeași natură, altele decât cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare, primite de salariați potrivit legislației în materie, pe perioada desfășurării activității în altă localitate, în țară sau în străinătate, în interesul serviciului, în limita unui plafon  stabilit conform Legii nr.227/2015 Codul fiscal.

Important de reținut este  faptul că și prestațiile suplimentare la care au dreptul salariații, în baza clauzei de mobilitate, au același tratament fiscal.

Potrivit Codului muncii,  clauza de mobilitate este una dintre clauzele specifice care pot fi incluse în contractul individual de muncă în cazul în care salariatul nu își desfășoară activitatea într-un loc de muncă stabil. În această situație salariatul are dreptul la beneficii suplimentare în bani sau în natură, iar ”cuantumul prestațiilor suplimentare în bani sau modalitățile prestațiilor suplimentare în natură sunt specificate în contractul individual de muncă” mai precizează același act normativ.

                                           
 

Luminița Elena Nemeș                                           

Inspector șef        

                                               

Mariana Pop

Consilier CCRP