REGES
Informatii generale despre aplicatia REVISAL

Pentru transmiterea fisierului .rvs generat din aplicatia ReviSal accesati pagina: https://reges.inspectiamuncii.ro/

________________________________________________
ATENTIE ! 

Incepând cu data de 10 aprilie 2023, este disponibilă o nouă versiune a aplicației Revisal, 6.0.9.

După această dată, transmiterea registrului va putea fi efectuată numai pentru fișiere de tip .rvs generate sau validate prin versiunile 6.0.8/6.0.9 ale aplicației Revisal.
Angajatorii care în prezent utilizează versiunea Revisal 5.0.8, 6.0.5 - 6.0.7, nu vor putea transmite.

Aplicatia poate fi descarcata de pe pagina www.inspectiamuncii.ro - sectiunea ReviSal.

Pentru actualizarea aplicației Revisal, este necesar să urmareasca instrucțiunile cuprinse în Ghidul de instalare şi utilizare.
Pentru securitatea datelor, este necesar ca înainte de orice operaţiune legată de instalarea unei noi versiuni a aplicaţiei Revisal, să se efectueze o copie de siguranță a bazei de date.

________________________________________________

Începând cu data de 19 decembrie 2020, Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor o versiune actualizată a aplicației Revisal pentru transmiterea registrului de evidenţă a salariaţilor în format electronic - versiunea 6.0.8.

Aplicatia poate fi descarcata de pe pagina www.inspectiamuncii.ro - sectiunea ReviSal.

Începând cu data de 19 decembrie 2020, transmiterea registrului poate fi efectuată numai pentru fișiere de tip .rvs generate sau validate din versiunile 6.0.7/6.0.8 ale aplicației Revisal.

________________________________________________

 

Important! Începând cu data de 20 mai 2019, transmiterea registrului de evidență a salariaților în format electronic va putea fi efectuată numai pentru fișiere de tip .rvs generate sau validate prin versiunea 6.0.6 sau 6.0.7 a aplicației Revisal.

Angajatorii care în prezent utilizează versiunea 5.0.8 a aplicației, în mod obligatoriu, îşi vor instala mai întâi versiunea 6.0.5 după care vor putea instala versiunea 6.0.6.
Pentru actualizarea aplicației Revisal este recomandat să urmați instrucțiunile cuprinse în Ghidul de instalare şi utilizare a noii versiuni. Pentru securitatea datelor, este indicat ca înainte de orice operaţiune legată de instalarea unei noi versiuni a aplicaţiei Revisal, să efectuați o copie de siguranță a bazei de date, accesând butonul „Salvare baza de date” din meniul „Instrumente”.

VERSIUNEA 6.0.7 A APLICAȚIEI REVISAL

Începând cu data de 01 iunie 2019, Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor o versiune actualizată a aplicației Revisal pentru transmiterea registrului de evidenţă a salariaţilor în format electronic.

Transmiterea registrului poate fi efectuată numai pentru fișiere de tip .rvs generate sau validate prin versiunile 6.0.5/6.0.6/6.0.7 ale aplicației Revisal.

Important! Versiunea 6.0.7 a aplicației Revisal poate fi instalată numai dacă există deja pe stația de lucru versiunea 6.0.6 sau nu ați avut nicio altă versiune de Revisal instalată anterior.
Pentru instalarea Revisal 6.0.7 nu este necesară dezinstalarea versiunii anterioare a aplicaţiei Revisal, 6.0.6.
Utilizatorii care au instalată versiunea 5.0.8 a aplicației, în mod obligatoriu, îşi vor instala mai întâi versiunea 6.0.5 a aplicației și ulterior, vor efectua trecerea la versiunea 6.0.6, după care vor instala versiunea 6.0.7.

- Revisal 6.0.7 (pentru Windows XP / Vista / 7 / 8 / 10);
- Ghid de instalare şi utilizare (format .pdf - Portable Document Format)  
Răspunsuri la întrebări frecvente privind registrul - revizuit in data de 01.06.2019

Specificaţii tehnice versiune revizuită (26.04.2019) (format .pdf - Portable Document Format) - specificațiile sunt aferente versiunii 6.0.7 ale aplicației Revisal
Reguli de completare versiune revizuită (26.04.2019) (arhivat în format .zip - 4 fişiere .xsd - XML Schema Definition)

Versiunea aplicației Revisal 6.0.7 cuprinde o serie de elemente noi:

Actualizarea nomenclatorului COR
Actualizarea Clasificării Ocupaţiilor din România, în conformitate cu ordinele de de modificare şi completare a Clasificării Ocupaţiilor din România - nivel de ocupaţie emise de Ministerul Muncii și Justiției Sociale nr. 936/12.05.2016, 198/14.02.2017, 1786/09.10.2017, 1635/07.05.2018 (în baza HG nr. 92/2018), 1943/25.07.2018 și 635/07.03.2019.

- Actualizarea nomenclatorului SIRUTA
Nomenclatorul SIRUTA a fost actualizat la nivelul versiunii publicate de către INS, de final an 2018.

- Actualizarea nomenclatorului SPORURI, INDEMNIZAŢII ŞI ALTE ADAOSURI UZUALE – PREDEFINITE
Nomenclatorul sporuri, indemnizaţii şi alte adaosuri uzuale - predefinite a fost modificat (structura nomenclatorului şi adăugare de elemente).

- Actualizarea nomenclatorului TEMEIURI SUSPENDARE
Nomenclatorul temeiuri suspendare a fost modificat (adăugare, redenumire şi eliminare temeiuri).

- Actualizarea nomenclatorului TEMEIURI ÎNCETARE
Nomenclatorul temeiuri încetare a fost modificat (modificare denumire temei).

- Actualizarea nomenclatorului TIPURI DE CONTRACTE DE MUNCĂ
Nomenclatorul tipuri de contracte de muncă a fost modificat (adăugare tipuri de contracte de muncă).

- Actualizarea nomenclatorului SALARIAŢI APATRIZI
Nomenclatorul salariaţi apatrizi a fost modificat (modificare tip apatrid).

- Actualizarea nomenclatorului AVIZE DE MUNCA
Nomenclatorul privind avizele de muncă înlocuieşte nomenclatorul de tipuri autorizaţii de muncă. Faţă de tipurile de autorizaţii de muncă din versiunile anterioare, care au fost preluate ca tipuri de avize de muncă, au fost adăugate unele tipuri noi şi altele au fost eliminate.

- TRANSFERUL INDIVIDUAL în cadrul sistemului bugetar în baza Legii nr. 153/2017
Începând cu versiunea curentă, prin funcţiunea «Transfer contracte », se pot înregistra atât operaţiuni de transfer de întreprindere în baza Legii nr. 67/2006, cât şi transferuri individuale în cadrul sistemului bugetar, în baza Legii nr. 153/2017, art. 32.

- DETAŞAREA TRANSNAŢIONALĂ
Începând cu versiunea curentă, restricţionarea modificării clauzelor contractelor detaşate se elimină. De asemenea, se elimină şi limita superioară a perioadei iniţiale de detaşare.

- Înregistrarea unui AL DOILEA CONTRACT CU NORMĂ ÎNTREAGĂ pentru un salariat care are deja un contract cu normă întreagă suspendat.
Începând cu versiunea curentă, pe durata suspendării unui contract cu normă întreagă, un salariat poate avea un alt contract cu normă întreagă activ.

 

VERSIUNEA 6.0.6 A APLICAŢIEI REVISAL CONFORM HOTĂRÂRII DE GUVERN NR. 500/2011 CU MODIFICĂRILE ȘI COMPLETĂRILE ULTERIOARE:

Începând cu data de 25 noiembrie 2016, Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor o versiune actualizată a aplicației Revisal pentru transmiterea registrului de evidenţă a salariaţilor în format electronic conform prevederilor HG nr. 500/2011 cu modificările şi completările ulterioare

Important! Versiunea 6.0.6 a aplicației Revisal poate fi instalată numai dacă există deja pe stația de lucru versiunea 6.0.4 sau 6.0.5 sau nu există nicio altă versiune de Revisal instalată anterior. Utilizatorii care au instalată versiunea 5.0.8 a aplicației, în mod obligatoriu, îşi vor instala mai întâi versiunea 6.0.5, după care vor putea instala versiunea 6.0.6.

Revisal 6.0.6 (pentru Windows XP / Vista / 7 / 8 / 10);
Ghid de instalare şi utilizare (format .pdf - Portable Document Format)  
Răspunsuri la întrebări frecvente privind registrul - revizuit in data de 25.11.2016

Versiunea aplicației Revisal 6.0.6 cuprinde o serie de elemente noi, după cum urmează: completarea nomenclatorului temeiului de suspendare, actualizarea informațiilor disponibile în manualul de utilizare și adăugarea unor validări noi pentru zonele de salariați, mutare contracte, suspendare contracte și detașare contracte.

Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor un centru de suport tehnic, disponibil de luni până vineri în intervalul orar 09:00 – 18:00. Pentru suport tehnic sau sugestii referitoare la registrul în format electronic, puteţi transmite e-mail la adresasau puteţi apela ghidul interactiv la numărul de telefon 031.860.19.01.

VERSIUNEA 6.0.5 A APLICAŢIEI REVISAL CONFORM HOTĂRÂRII DE GUVERN NR. 500/2011 CU MODIFICĂRILE ȘI COMPLETĂRILE ULTERIOARE, CE CUPRINDE ACTUALIZĂRI ALE CODURILOR COR PÂNĂ LA DATA DE 05.11.2015, PRECUM ȘI O SERIE DE MODIFICĂRI DESCRISE MAI JOS:
 

Începând cu data de 29 aprilie 2016, Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor o versiune actualizată a portalului pentru transmiterea registrului de evidenţă a salariaţilor în format electronic conform prevederilor HG nr. 500/2011 cu modificările şi completările ulterioare

Revisal 6.0.5 (pentru Windows XP / Vista / 7 / 8 / 10);
Ghid de instalare şi utilizare (format .pdf - Portable Document Format) 

Versiunea actualizată a aplicației Revisal 6.0.5 cuprinde:

- Actualizarea nomenclatorului COR
Funcțiile/ocupaţiile contractelor individuale de muncă vor putea fi transmise folosind nomenclatorul COR compatibil ISCO 08, actualizat la nivelul Ordinului de modificare şi completare a Clasificării ocupaţiilor din România - nivel de ocupaţie emis de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (OMMFPSPV) nr. 2196/05.11.2015. Începând cu versiunea curentă, funcțiile/ocupaţiile contractelor individuale de muncă vor putea fi transmise folosind atât COR compatibil ISCO 08 în conformitate cu prevederile OMMFPS nr. 1832/08.08.2011, cât şi ISCO 08 în conformitate cu prevederile OMMFPS de modificare şi completare a COR nr. 177/07.02.2012, 150/25.01.2013, 2176/14.10.2013, 190/14.02.2014, 433/20.03.2014, 1419/16.07.2014, 123/29.01.2015, 747/25.03.2015, 2196/05.11.2015 până la data de 1 august 2016. Ulterior acestei date, doar COR compatibil ISCO 08, actualizat la nivelul OMMFPSPV nr. 2196/05.11.2015 va fi acceptat pentru transmiterea registrului de salariați.

- Actualizarea nomenclatorului SIRUTA
Localităţile corespunzătoare adresei angajatorului şi salariaţilor vor putea fi transmise folosind nomenclatorul SIRUTA, actualizat la nivel de final an 2015.
Începând cu versiunea curentă, localităţile corespunzătoare adresei angajatorului şi salariaţilor vor putea fi transmise folosind atât nomenclatorul SIRUTA în versiunea actualizată la nivelul Legii 86/2010, cât şi pe cel adus la zi conform legislaţiei SIRUTA, cu ultima modificare introdusă prin Legea 214/2012 şi actualizat la nivel de final an 2015, corespunzător postării pe site-ul Institutului Naţional de Statistică (INS) a clasificării SIRUTA – versiunea SIRUTA_AN_2015.

- Introducerea posibilităţii de a înregistra un salariat apatrid
Începând cu versiunea curentă, vor putea fi înregistraţi salariaţi apatrizi. Un salariat apatrid poate să fie înregistrat cu drept de şedere în UE sau fără drept de şedere în UE. Pentru un salariat apatrid fără drept de şedere în UE trebuie înregistrate şi detaliile aferente unui salariat cu cetăţenie non UE.

- Cetăţenia unui salariat se va înregistra la nivel de ţară de apartenenţă
Începând cu versiunea curentă, cetăţenia unui salariat se va selecta direct la nivel de ţară de apartenenţă, asocierea categoriei (România, UE sau non-UE) făcându-se pe baza informaţiei privind ţara.  Astfel, la completarea cetăţeniei salariatului, se va prezenta pentru selectare întregul nomenclator de naţionalităţi, cu valoarea "România" preselectată.

- Un salariat român se va putea înregistra şi cu act de identitate: alt tip de act identitate românesc
Pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care lucrează pentru un angajator român fără a avea un domiciliu pe teritoriul României, a fost adăugat ca element de identificare alt tip de act identitate românesc.

- Pentru un salariat, trebuie precizată ţara de domiciliu / reşedinţă
Începând cu versiunea curentă, trebuie precizata tara de domiciliu / reşedinţă a salariatului. Pentru selectarea tarii de domiciliu / reşedinţă, se va prezenta întregul nomenclator de naţionalităţi, cu valoarea "România" preselectată.

- Radiere salariat
Începand cu versiunea curentă, un salariat se poate radia. Radierea reprezintă ştergerea logică a unui salariat înregistrat eronat pentru un angajator. Un salariat se poate radia: dacă nu are înregistrat niciun contract sau dacă toate contractele sale au fost în prealabil radiate.

- Radiere contract
Începând cu versiunea curentă, un contract se poate radia. Radierea reprezintă ştergerea logică a unui contract înregistrat eronat pentru un salariat. Un contract se poate radia indiferent de starea în care se află.

- Nomenclator temeiuri de suspendare
Nomenclatorul temeiuri de suspendare a fost modificat (adaugări temeiuri, redenumiri temeiuri).

Notă: sunt reintegrate temeiurile „Concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani” (Codul muncii art. 51 al. 1 lit. b)) şi „Pe durata detaşării” (Codul muncii art. 52 al. 1 lit. d)),  care fuseseră eliminate din Revisal v6.0.4

- Nomenclator temeiuri de încetare
Nomenclatorul temeiuri de încetare a fost modificat (adaugări temeiuri, redenumiri temeiuri, invalidare temei pentru actualizare încetare).

- Prelungire detaşare
Introducere funcţionalitate, pentru a permite prelungirea detaşării, după perioada iniţială de cel mult un an, cu câte 6 luni.

- Corecţie reactivare
Introducere funcţionalitate de corectare reactivare.

- Transfer contracte
Integrarea funcţionalităţii de transfer de întreprindere în condiţiile Legii nr. 67/2006.

- Schimbare loc de muncă
Schimbare loc de muncă la o altă entitate a angajatorului, cu o identitate fiscală diferită.

- Schimbare gestiune registru
Schimbarea unei entităţi a unei organizaţii care gestionează datele de registru privind unul sau mai multe contracte cu o altă entitate a aceleiaşi organizaţii.

Noua versiune a aplicaţiei Revisal răspunde numeroaselor solicitări venite din partea angajatorilor cu privire la greutățile întâmpinate în transmiterea registrului ca urmare a eliminării temeiului de suspendare „concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în  vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani”, Codul muncii art. 51 alin. 1 lit. b) din Revisal v6.0.4, înlocuită de versiunea  curentă, 6.0.5 .

Versiunea actualizată a aplicației Revisal 6.0.5 se poate instala direct peste aplicaţia v5.0.8 sau v6.0.4, fără a necesita alte menevre premergătoare, cu excepţia salvării bazei de date, care este recomandată în astfel de situaţii.

SPECIFICAŢIILE TEHNICE ALE REGISTRULUI CONFORM HOTĂRÂRII DE GUVERN NR. 500/2011 CU MODIFICĂRILE ȘI COMPLETĂRILE ULTERIOARE

Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor specificaţiile tehnice actualizate de completare a registrului general de evidenţă a salariaţilor aferente versiunilor 6.0.5 și 6.0.6 ale sistemului. Specificaţiile tehnice se adresează cu precădere angajatorilor care utilizează aplicaţii proprii de gestiune a salariaţilor, altele decât Revisal, şi detaliază structura registrului ce urmează a fi transmis, precum şi regulile de completare aferente fiecărui element:

specificaţii tehnice versiune revizuită (24.11.2017) (format .pdf - Portable Document Format) - specificațiile sunt aferente versiunilor 6.0.5 și 6.0.6 ale aplicației Revisal
reguli de completare versiune revizuită (09.12.2016) (arhivat în format .zip - 4 fişiere .xsd - XML Schema Definition)

Atenție! Începând cu data de 29 aprilie 2016, pentru depunerea registrului ce conține salariați cu cetățenia uneia dintre țările: Croația, Elveția, Islanda, Lichtenstein sau Norvegia, este necesară instalarea versiunii 6.0.5 a aplicației Revisal sau actualizarea aplicației proprii de gestiune a salariaților conform specificaţiilor tehnice revizuite la data 26.04.2016:

Până la conformarea integrală cu specificaţiile tehnice revizuite la data 26.04.2016, angajatorii care utilizează aplicaţii proprii de gestiune a salariaților şi care, în registrul pe care îl generează, au înregistrate situaţii de tipul celei de mai sus, vor aplica, în versiunea actuală a soluţiei proprii, una dintre următoarele soluţii:

1.     eliminarea manuală, temporară, din fişierul .xml generat din aplicaţia proprie de evidenţă a structurii <Salariat> pentru salariaţii care au completată la cetăţenie una dintre ţările de mai sus; ulterior recomandăm validarea xml-ului utilizând aplicaţia Revisal versiunea 5.0.8 şi depunerea acestuia în sistemul ReGES, online sau la sediul inspectoratului teritorial de muncă în raza de activitate a căruia angajatorul îşi desfăşoară activitatea. În cazul în care pentru salariaţi având cetăţenia uneia dintre ţările enumerate mai sus sunt necesare modificări, se aplică varianta prezentată la punctul (2.) ;

2.     instalarea versiunii 6.0.5 a aplicaţiei Revisal şi introducerea manuală a salariaţilor şi contractelor de muncă ale acestora pentru care există modificări. Introducerea acestora este necesar să fie realizată utilizând cu stricteţe aceiaşi identificatori pentru salariat (CNP), şi contract (număr şi dată contract) ca cei depuşi anterior în sistem. Ulterior efectuării modificărilor asupra contractelor de muncă, este necesar să se genereze registrul pentru transmiterea acestuia online sau la sediul inspectoratului teritorial de muncă în raza căruia angajatorul îşi are sediul.

OBȚINEREA PAROLEI PENTRU DEPUNEREA REGISTRULUI GENERAL DE EVIDENȚĂ A SALARIAȚILOR

Pentru a afla detalii cu privire la modalitatea de obținere a parolei, în vederea depunerii fișierului .rvs pe portalul online REGES, este necesar să consultați documentul "Solicitarea și obținerea parolei".

Aveți posibilitatea de a descărca în format word modelul de solicitare pentru obținerea parolei de aici.

Pentru suport tehnic şi sugestii referitoare la registrul în format electronic vă recomandăm să consulați ghidurile publicate în pagina https://www.inspectiamuncii.ro/reges. În cazul în care consultând documentația nu regăsiți răspunsul la întrebarea dumeavoastră, este necesar să vă adresați Inspectoratului Teritorial de Muncă din raza căruia aparțineți.

VERSIUNEA 5.0.8 A APLICAŢIEI REVISAL CONFORM HOTĂRÂRII DE GUVERN NR. 500/2011 CU MODIFICĂRILE ȘI COMPLETĂRILE ULTERIOARE.

În data de 10 noiembrie 2011 s-a publicat Hotărârea de Guvern nr. 1.105/2011 prin care se modifică prevederile Hotărârii de Guvern nr. 500/2011. Drept urmare, Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor versiunea actualizată a aplicaţiei informatice Revisal pentru înfiinţarea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor: 

Revisal 5.0.8 (pentru Windows XP / Vista / 7) 
Ghid de instalare şi utilizare (format .pdf - Portable Document Format) 
Răspunsuri la întrebări frecvente privind registrul - revizuit in data de 09.11.2016

Versiunea actualizată a aplicaţiei Revisal permite: 
- introducerea şi actualizarea sporurilor salariale inclusiv în valoare procentuală, astfel cum sunt prevăzute în contractul individual de muncă; 
- preluarea datelor aferente registrului din versiunea anterioară a aplicaţiei Revisal 5.0.6;
- actualizarea nomenclatorului COR conform clasificării compatibile ISCO 08, reglementată prin Ordinul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 1832 din 6 iulie 2011 / Institutului Naţional de Statistică nr. 856 din 11 iulie 2011;
- generarea registrului ce urmează a fi transmis către inspectoratul teritorial de muncă;
- validarea registrului generat din aplicaţii proprii de gestiune a salariaţilor, altele decât Revisal, conform specificaţiilor tehnice de mai jos. 

Specificaţiile tehnice ale registrului conform Hotărârii de Guvern nr. 1.105/2011 prin care sunt modificate prevederile Hotărârii de Guvern nr. 500/2011
Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor specificaţiile tehnice actualizate de completare a registrului general de evidenţă a salariaţilor. Specificaţiile tehnice se adresează angajatorilor care utilizează aplicaţii proprii de gestiune a salariaţilor, altele decât Revisal, şi detaliază structura registrului ce urmează a fi transmis, precum şi regulile de completare aferente fiecărui element:

specificaţii tehnice versiune revizuită 06.12.2011(format .pdf - Portable Document Format)
reguli de completare versiune revizuită 06.12.2011(arhivat în format .zip - 4 fişiere .xsd - XML Schema Definition)

Pentru suport tehnic şi sugestii referitoare la registrul în format electronic vă recomandăm să consulați ghidurile publicate în pagina https://www.inspectiamuncii.ro/reges. În cazul în care consultând documentația nu regăsiți răspunsul la întrebarea dumeavoastră, este necesar să vă adresați Inspectoratului Teritorial de Muncă din raza căruia aparțineți.

Precizări referitoare la modificările aduse Hotărârii de Guvern nr. 500/2011 privind registrul

INFORMAŢII ÎN SPRIJINUL ANGAJATORILOR PRIVIND ÎNTOCMIREA ŞI TRANSMITEREA REGISTRULUI

Registrul se întocmeşte utilizând după caz aplicaţia Revisal sau aplicaţiile proprii ale angajatorilor pentru gestiunea salariaţilor, conform Hotarârii Guvernului nr. 500/2011, şi trebuie transmis către inspectoratul teritorial de muncă, conform Ordinului Ministrului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 1.918/2011

Pentru corecta informare şi utilizare vă indicăm să consultaţi prevederile Hotărârii Guvernului şi ale Ordinului menţionate, precum şi conţinutul următoarelor documente (format .pdf - Portable Document Format): 

Generarea registrului utilizând aplicaţia Revisal
Transmiterea on-line a registrului 
Obţinerea paroleimodelul de solicitare

Transmiterea on-line a registrului se poate realiza accesând direct link-ul https://www.inspectiamuncii.ro/reges